Acesta este un pamflet. Știrea de la care pornim este reală; călătorul, întâmplările și comparațiile de mai jos sunt imaginare.
Lucrările la șinele de tramvai de pe strada Armand Călinescu din București au fost oprite după descoperirea unor ziduri cu posibilă valoare arheologică. Potrivit Mediafax, care relatează anunțul Primăriei Capitalei din 27 august, specialiștii urmează să stabilească importanța acestora și eventuala necesitate a conservării. Evaluarea ar dura aproximativ trei săptămâni, conform estimării municipalității. Atenție: este durata estimată a cercetării, nu promisiunea că peste trei săptămâni circulă tramvaiul.
Legătura cu trecutul nu necesită abonament
Bucureșteanul nostru imaginar plecase de acasă cu o ambiție modestă: să ajungă în alt cartier. Nu solicitase acces la altă epocă. Acum privește printre gardurile șantierului și constată că orașul îi oferă o conexiune culturală nesolicitată, fără să-i rezolve conexiunea până la destinație.
Omul are o sacoșă în mână și o întrebare foarte practică. Dacă tot așteaptă, poate măcar să afle ce așteaptă? Un mijloc de transport, verdictul unui specialist sau momentul în care iaurtul din sacoșă devine el însuși material de cercetare?
Nu contestă zidurile. Din contră, le apreciază sincer: au rezistat sub pământ fără să ceară loc de parcare. Dar i se pare o distribuție inegală a atenției. Cărămizile vor primi o evaluare atentă, iar el trebuie să-și evalueze singur alternativa pe jos, cu tot cu sacoșă.
Excavatorul trece la pensulă
În caricatura acestei întâmplări, un excavator masiv primește o pensulă minusculă. Operatorul o studiază cu expresia unui om căruia i s-a cerut să curețe aragazul folosind doar un bețișor de urechi. Utilajul poate muta pământul; pentru moment, ar fi suficient să nu miște nimic.
Pensula nu are claxon, nu ridică praf spectaculos și nici nu oferă fotografia aceea viguroasă cu o cupă în aer. Face însă o treabă pe care cupa n-o poate face: ajută la înțelegerea lucrului înainte să-l transforme în moloz. E o diferență discretă, dar greu de reparat după aceea.
Călătorul imaginar acceptă explicația. Îl preocupă doar logistica. Dacă tehnologia de vârf a șantierului este acum pensula, speră că cineva a adus mai mult de una. Ar ajuta și el, dar singura perie din sacoșă este pentru pantofi și nu vrea să compromită descoperirea cu cremă maro.
Trecutul se cercetează, prezentul se anunță
Dincolo de glumă, o posibilă descoperire arheologică merită verificată, nu împinsă la margine ca să iasă frumos calendarul lucrării. Deocamdată nu știm ce valoare au zidurile. Tocmai acesta este rostul evaluării, nu un amănunt de umplut cu presupuneri spectaculoase.
În schimb, pentru oamenii din zonă ar conta explicații clare și actualizări despre ce urmează. Cercetarea poate avea necunoscute; comunicarea nu trebuie să le imite. Ar fi util să aflăm concluzia specialiștilor și efectul ei asupra lucrărilor, nu să deducem stadiul proiectului după cât de înaltă crește iarba lângă gard.
Eroul nostru își ridică sacoșa și o ia la pas. Nu cere demolarea trecutului. Cere doar ca, atunci când tramvaiul va veni, destinația să fie un cartier, nu o perioadă istorică. Până atunci, iaurtul are un termen mult mai ferm decât șantierul.
