Șoc și groază în livingurile românilor: serialul s-a terminat, dar datoria la întreținere a rămas
Într-un comunicat de presă ce a fost difuzat cu o solemnitate demnă de lansarea unei navete spațiale, Netflix a anunțat astăzi că monumentala producție „Un veac de singurătate” își va încheia aventura serialistică după doar două sezoane și-un episod special de Crăciun. Reprezentanții platformei au vorbit despre „o călătorie epică, o adaptare curajoasă, o capodoperă menită să redefinească arta narativă” – toate acestea în timp ce, în fundal, se auzeau clinchete de pahare de șampanie și aplauzele unor bodyguarzi plătiți să pară impresionați. Oficialii au precizat că decizia a fost luată „în unanimitate, după o analiză profundă a feedback-ului global”, ceea ce, tradus în limba română, înseamnă că au văzut că lumea s-a plictisit de atâta plictiseală și au tăiat-o zdravăn.
Dar iată că, în timp ce la Hollywood se sting reflectoarele și se udă artificiile, în România, reacția publicului a fost una… mai aparte. Pentru că, să fim serioși, noi nu am avut niciodată nevoie de un serial despre singurătate ca să ne simțim singuri. Noi avem deja un doctorat în singurătate, obținut cu mențiune la capitolul „statul la coadă la pâine în anii ’90” și „așteptatul autobuzului 401 în frig, fără să treacă nimeni, dar absolut nimeni, vreodată”. Așadar, vestea că „Un veac de singurătate” se termină a fost primită cu un amalgam de dezamăgire și ușurare: pe de-o parte, ne rămâne un gol în calendarul săptămânal, dar pe de alta, ne putem întoarce cu fruntea sus la singurătatea noastră reală, aia cu facturi, cu vecinul care dă cu aspiratorul la 7 dimineața și cu prietenii care te sună doar când au nevoie să le muți mobila.
„Este o pierdere imensă pentru cultura universală. Dar, sincer, mă bucur că am terminat de urmărit serialul, pentru că aveam de spălat niște oale și de plâns în hohote la poveștile de viață ale vecinei de la 3. Acum am timp pentru ambele”, a declarat, vizibil emoționată, doamna Florica, 67 de ani, din cartierul Berceni, martoră oculară a propriei singurătăți.
Reacția oficialităților: de la Ministerul Culturii la Consiliul Județean al Singurătății
Până și oficialitățile române au simțit nevoia să intervină, deși nimeni nu le ceruse nimic. Ministerul Culturii a emis un comunicat de presă în care își exprimă „profunda îngrijorare față de golul spiritual lăsat de finalizarea serialului în peisajul cultural al românilor”, propunând, în acest sens, înființarea unui program național intitulat „Singurătatea, un brand de țară”, cu finanțare europeană și termen de implementare „cândva, când o fi să fie”. De asemenea, printr-o mișcare surprinzătoare, un grup de parlamentari a depus o inițiativă legislativă prin care fiecare român să primească, la finalul fiecărui sezon dintr-un serial Netflix, un „certificat de singurătate autentică”, eliberat de primărie, cu timbru fiscal și ștampilă umedă, pentru a atesta că suferința sa este una reală, nu una artificială, importată de la Hollywood.
În acest timp, sociologii și psihologii de pretutindeni își fac apariția la televiziuni, vorbind despre „fenomenul singurătății digitale”, despre „nevoia de conexiune autentică” și despre „importanța de a ne deconecta de la ecrane pentru a ne reconecta cu noi înșine”. Un celebru psiholog, invitat în platou, a sfătuit populația să iasă mai mult în parc, să-și facă prieteni noi, să meargă la evenimente culturale. La care un cetățean, prins cu microfonul în mână, a răspuns sec: „Păi, domnule psiholog, dacă ies în parc, dau de câinii vagabonzi și de pensionarii care se ceartă pe bănci. Mă întorc acasă și mă uit la Netflix, măcar acolo știu sigur că singurătatea e a lor, nu a mea. Acum, dacă s-a terminat serialul, ce să fac? Să mă uit la știri? Doamne ferește!”.
Ce spun martorii oculari: de la piraterie la terapie prin gătit
Am stat de vorbă cu câțiva români „adepti” ai serialului, pentru a vedea cum se pregătesc pentru viața de după final. Un tânăr din Cluj-Napoca, student la litere, ne-a mărturisit că a urmărit serialul exclusiv pe site-uri de piraterie, cu subtitrare în română tradusă prin Google Translate, motiv pentru care a înțeles doar aproximativ 40% din acțiune, dar a dezvoltat o relație profundă cu personajele, pe care le bănuiește că sunt, de fapt, niște roboți cu probleme emoționale. „Acum, că s-a terminat, mă simt eliberat. Îmi pot relua viața mea plină de singurătate autentică: am început să vorbesc cu plantele din ghiveci, am învățat să fac ciorbă de la zero și am descoperit plăcerea de a sta pe balcon și de a număra mașinile parcate greșit. E o formă de terapie, vă spun eu”, a declarat el, cu o privire ușor rătăcită, dar ferm convins de propriile vorbe.
O doamnă din Constanța, fostă profesoară de matematică, a găsit o soluție inedită pentru a-și umple golul lăsat de serial: a început să-și rearanjeze biblioteca în funcție de codul de culori al cotelor de carte, petrecând ore întregi în compania cărților de analiză matematică și a tratatelor de geometrie în spațiu. „Este o singurătate mai elevată, mai rafinată. În serial, totul era atât de dramatic, atât de plin de simboluri. Aici, în schimb, am ecuații care nu mint, teoreme care nu te părăsesc niciodată. Ce singurătate mai frumoasă poate exista decât cea dintre un om și o funcție continuă?”, ne-a explicat ea, cu un zâmbet ușor suspect.
În timp ce Netflix își numără abonații și aplauzele, iar românii își numără facturile și grijile, un lucru este cert: singurătatea noastră, cea reală, cu miros de arpagic prăjit și cu zgomot de fond de la televizorul din sufrageria vecinului, rămâne în continuare cel mai longeviv serial românesc, cu un număr infinit de sezoane și cu o audiență fidelă. Nu avem nevoie de un buget de milioane de dolari, de actori consacrați sau de efecte speciale. Noi avem nevoie doar de-un scaun cu trei picioare, de-o cană cu ceai și de-o conversație imaginară cu cineva care, culmea, nu ne ascultă niciodată. Dar hei, măcar avem ce povesti la următoarea ședință de terapie. Sau, dacă nu, ne uităm din nou la același serial, că doar de-aia avem Netflix, nu? Doar că, atenție, de data asta cu subtitrări în finlandeză, ca să fie și mai interesant.
În concluzie, dragi români, nu vă întristați că „Un veac de singurătate” a luat sfârșit. Priviti partea plină a paharului: acum aveți mai mult timp să vă concentrați pe propria voastră capodoperă, pe serialul vieții voastre, care, să recunoaștem, are niște momente absolut demne de un premiu Emmy pentru cel mai bun scenariu absurd. Fiindcă, haideți să fim sinceri, cine altcineva ar putea să transforme o vizită la ghișeul de la Evidența Populației într-o comedie neagră de Oscar? Cine altcineva poate să stea două ore în trafic, doar ca să ajungă la un supermarket care e la cinci minute de mers pe jos, și să considere asta o aventură epică? Exact. Noi suntem campionii mondiali la singurătate, la plictiseală și la arta de a transforma nimicul în ceva profund. Așa că, stimați concetățeni, ridicați-vă ceștile de cafea (cu gândul la altcineva, dar până la urmă cu voi înșivă) și sărbătoriți: serialul s-a terminat, dar spectacolul continuă, aici, în cea mai bună țară de pe glob pentru a fi singur, dar împreună.