Ședință de urgență la Miercurea Ciuc: „Aducem greii, să vadă și portughezul cum se face antrenament adevărat”
Într-o mișcare strategică ce va rămâne în analalele fotbalului românesc drept „Marea Lovitură cu Ștafetă”, conducerea clubului a decis să facă apel la două dintre cele mai respectate figuri ale generației de aur: domnii Gabriel Balint și Marius Lăcătuș. Scopul declarat? Să-l învețe pe actualul antrenor, Filipe Coelho, cum se ține o echipă în frâu, dar mai ales cum se supraviețuiește la Mioveni, acolo unde iarba e verde doar în acte, iar mingea are coșcogea petice. „Domnii au acceptat cu onoare să intre în horă, dar nu oricum, ci la nivelul de bază: de grădiniță”, a declarat un oficial care a cerut să rămână anonim, de teamă să nu fie pus să muncească efectiv. „Pentru că, să fim serioși, dacă domnul Coelho nu știe să lege șireturile la ghete în vestiar, cum să le explice jucătorilor offside-ul?”
Potrivit surselor noastre din vestiar, prima ședință teoretică a durat patru ore și a avut ca temă principală „Cum să nu pierzi posesia imediat după ce ai câștigat-o”. Domnul Lăcătuș, vizibil emoționat, a desenat pe tablă o schemă tactică pe care a numit-o „Gasca pe șleau”: două linii drepte, un cerc în mijloc și o săgeată către poartă, cu mențiunea „aici se dă gol, nu se driblează ca la circ”. Domnul Balint a completat cu o a doua schemă, intitulată sugestiv „Fotbalul e simplu, dar tu îl complici”: un pătrat cu patru colțuri, în fiecare colț câte un jucător, iar în centru o sticlă de apă. „Asta e faza fixă perfectă”, ar fi spus Balint, privind triumfător spre portughezul care nota febril într-un carnețel cu însemnul unei bufnițe. „Pasezi la sticlă, pasezi din sticlă, și pasezi înapoi la sticlă. Dacă adversarul nu bea apă, e aproape imposibil să ne fure ideea.”
„Am văzut un antrenament mai dinamic la ora de abilități practice de la grupa mică a Școlii Generale nr. 3 din Buftea. Acolo măcar copiii știau să arunce mingea de la margine cu mâinile peste cap, nu ca portughezul nostru, care a vrut să o introducă în teren cu capul, de la corner.” – un martor ocular, teleportat accidental din tribune în mijlocul terenului
Reacția Oficialităților: De la „Nu comentez” la „E o rușine națională”
Domnul președinte al clubului, aflat într-o vacanță binemeritată în Cuba, a transmis un comunicat de presă prin care își exprimă „totala încredere în staff-ul tehnic” și „speranța că domnii Balint și Lăcătuș vor reuși să-i transmită domnului Coelho secretele fotbalului de pe vremea când se juca cu șapte jucători în teren și doi pe bară”. Comunicatul se încheie cu un îndemn patriotic: „Să ne aducem aminte că Mihail Neamțu a prezis asta! Haideți, Filipe, că poți! Arată-ne că nu ești doar un antrenor, ci un adevărat dascăl de cartier care știe să monteze o apărare din șase oameni și un portar cu fustă”. Între timp, la sediul LPF, a fost convocată o comisie specială de urgență pentru a analiza dacă „intrarea în horă” respectă regulamentul privind licențierea antrenorilor. „Există un vid legislativ”, a declarat un oficial de la comisii, cu o seriozitate molipsitoare. „Nu scrie nicăieri dacă un antrenor cu licență PRO poate fi secondat de două legende care au stat mai mult pe bancă decât pe gazon, dar care au câștigat Cupa Campionilor la bătrânețe. Vom solicita un punct de vedere de la UEFA, dar până atunci, domnii Balint și Lăcătuș au interdicție să fluiere în antrenamente, pentru a nu induce în eroare jucătorii cu falsuri tactice.”
Jucătorii, la rândul lor, au început să dea semne de epuizare psihică. Un mijlocaș, care a dorit să-și păstreze identitatea sub pseudonimul „Gica 2”, a declarat pentru ZMEU: „Noi ne-am obișnuit cu tiki-taka, cu pressing, cu tranziții rapide. Acum, domnul Lăcătuș ne cere să alergăm cât mai mult în jurul terenului, iar domnul Balint ne-a învățat un joc de glezne cu o minge de tenis, pe care l-a numit „rezistența la șuturi de la 40 de metri”. E confuz. Ieri, la un exercițiu, domnul Coelho a țipat în portugheză ceva despre „espaço” și „linha”, iar domnul Balint i-a răspuns: „Taci, băiete, că ăștia n-au făcut nici școala de la Târgoviște cum am făcut eu”. Atmosfera e tare, dar fotbaliștii noștri sunt ca niște copii într-o grădină zoologică: privesc cu gura căscată la animalele rare, dar nimeni nu știe cine le dă de mâncare.”
Ce spun martorii oculari: „Părea un episod din Las Fierbinți, dar cu mai puține glume și mai multă durere”
Un tânăr stagiar de la departamentul de marketing, care a fost trimis să facă poze pentru rețelele sociale, a relatat cu lux de amănunte scena apoteotică: „Domnul Lăcătuș stătea pe un scaun cu rotile, dar nu pentru că ar fi rănit, ci pentru că așa a spus el că se simte mai aproape de nivelul jocului. Ținea în mână un fluier pe care îl sufla doar când domnul Coelho vorbea, pentru a-l întrerupe. Domnul Balint, pe de altă parte, a desenat cu cretă pe asfalt o poartă de handbal și le-a spus fundașilor: «Uitați-vă, dacă mingea trece pe aici, eu mă arunc în față!». Portughezul, cu un zâmbet crispat, a încercat să explice ceva despre „mișcarea blocului”, dar domnul Balint l-a bătut ușor pe umăr și i-a zis: «Lasă, băiete, că la noi, blocul e la CAP, nu în teren». A fost un moment de tăcere în care s-a auzit doar un cuc de la marginea pădurii, ca un semn că natura își bate joc de fotbalul nostru.”
În culise, se zvonește că Filipe Coelho a cerut deja o întâlnire cu consulatul portughez pentru a discuta despre o eventuală repatriere, dar și despre un plan de evadare din „țara în care fotbalul se antrenează cu caiete de dictando și creioane colorate”. „Am văzut la ei o pasiune pentru desen”, ar fi spus Coelho, în speranța că nu va fi auzit de nimeni. „Dar eu nu sunt pictor, sunt antrenor. Aici, însă, parcă am ajuns la o expoziție de artă abstractă, unde singura regulă e să nu înțelegi nimic.” Până la urmă, într-un gest de disperare, portughezul a luat o găleată cu apă și a văruit linia de mijloc, spunând: „Acum, dacă tot am intrat în horă, să mă fac util”. Domnii Balint și Lăcătuș au aplaudat, crezând că au reușit să-i transmită esența fotbalului românesc: improvizația, hărnicia și o doză consistentă de absurd. Rămâne de văzut dacă echipa va câștiga următorul meci sau dacă va fi retrogradată direct în liga a patra, acolo unde, cică, se joacă „de-a v-ați ascunselea” cu arbitrul.
Concluzia redacției noastre este una singură: dacă fotbalul nostru a ajuns să fie condus de două glorii care confundă terenul cu o sală de clasă și un antrenor străin care și-a pierdut busola în traducere, atunci poate că e timpul să ne întoarcem la origini. Să scoatem gazonul, să punem pământ bătătorit, să aducem o poartă din lemn și să lăsăm copiii din sat să se joace. Pentru că, să fim sinceri, ei sunt singurii care mai știu să facă un „dribbling” fără să se gândească la scheme tactice. Iar domnii Balint și Lăcătuș, cu toată dragostea noastră, ar trebui să se pensioneze onorabil, lăsând în urmă o singură întrebare: „Filipe, mai ești în horă sau ți-ai pierdut ritmul?”
