București, ora 7:45 dimineața. În fața sediului DRPCIV, un domn respectabil, între două vârste, cu mustața udă de ploaie și un dosar sub braț, își face semnul crucii către gardul din jurul clădirii. Nu se roagă pentru noroc, ci pentru ca „domnul de la ghișeu să aibă stomacul plin astăzi”. Începe astfel un ritual pe care antropologii îl pot data cu ușurință înaintea inventării roții: frauda la examenul auto. Da, ați citit bine. În timp ce istoricii se ceartă dacă mămăliga a apărut la români în secolul al XVI-lea sau mai devreme, un lucru este cert: datul șpăgii pentru a lua „bulinul” fără să știi unde e volanul este mai vechi decât orice rețetă de porumb fiert.
În ultima săptămână, presa a semnalat un nou caz de „rețea organizată” la un centru de examinare din Ilfov, unde un funcționar inventiv instalase un sistem de camere ascunse în butonul de la centură. Nu pentru a prinde frauda, ci pentru a o dirija. Potrivit anchetatorilor, candidatul primea semnale prin vibrații: o vibrație scurtă la stânga, două lungi la dreapta, iar pentru „opriți la bordură”... ei bine, pentru asta vibra tot scaunul, ca un teluric semnal de la supermarket. „Era mai complicat decât codul Morse, dar cu mult mai eficient decât să înveți să parchezi”, a declarat un instructor cu 30 de ani de experiență, care a cerut să rămână anonim pentru că „domnul de la IT” îi datorează bani.
Reacția Oficialităților: „Am luat măsuri drastice”
Biroul de presă al Ministerului Afacerilor Interne a emis un comunicat sec, în care se arată că „se fac verificări amănunțite” și că „toți vinovații vor fi trași la răspundere”. Până la închiderea ediției, un singur funcționar a fost suspendat pentru că a acceptat o mită de 300 de euro, însă, din surse sigure, el a fost prins doar pentru că a refuzat să emită chitanță. „Nu suntem împotriva tradiției, dar trebuie să respectăm și regulile de bună practică fiscală”, a declarat un purtător de cuvânt care a ținut să precizeze că „își face datoria cu conștiința curată, dar cu portofelul plin”. Între timp, la sediul DRPCIV, un nou afiș a fost montat: „Nu oferiți șpagă, dar dacă tot ați adus-o, lăsați-o în plic la paza de la recepție, pentru evaluare ulterioară”.
„Dragii mei, eu am luat permisul în 1994 cu un șervețel de hârtie pe care scria «ba da, ba nu». Acum tineretul folosește drone și aplicații pe telefon. Nu știu ce e mai rău: că nu știu să conducă sau că au pierdut esența românească a negocierii directe, față în față, cu zâmbetul pe buze.” — Gheorghe V., fost examinator pensionar, în vârstă de 73 de ani, intervievat în parcarea unui supermarket.
Ce spun martorii oculari: „Am dat, dar n-am primit nimic în schimb”
Am stat de vorbă cu un tânăr care a picat examenul de patru ori, deși a plătit „taxa de protecție” de fiecare dată. „Ultima dată, am dat 500 de euro unui tip din curte care se recomanda drept «domnul profesor». Mi-a luat banii, mi-a zis să merg liniștit la examen pentru că e aranjat tot. Am mers, am dat cu spatele peste un con, am atins un pieton pe trotuar (din greșeală, dar l-am atins) și am oprit într-un gard viu. La final, examinatorul mi-a zis: «Felicitări, ai picat cu brio!». Am încercat să sun la «domnul profesor», dar numărul era de la o pizzerie din Berceni. Așa am înțeles că în România există și țepe în interiorul țepelor. E o evoluție naturală a capitalismului”, a explicat el cu o maturitate tulburătoare.
Un alt martor, un instructor auto din provincie, ne-a povestit despre „metoda balerinei”: „În anii ’90, femeile examinatoare purtau pantofi cu toc. Când voiau să-ți spună să oprești, băteau din toc de două ori. Când voiau să-ți spună să faci stânga, își mișcau poșeta într-o parte. Acum, săracii, au fost înlocuiți de tehnologie, dar cu aceeași eficiență. Diferența e că acum poți să înregistrezi totul pe telefon și să faci un documentar. Noi atunci nu aveam decât memoria și o sticlă de ulei de motor cadou.”
În final, să nu uităm că vorbim despre un fenomen complex, cu rădăcini adânci în istoria națională. Unii sociologi compară frauda la permis cu un „fenomen de reziliență culturală”, alții o văd ca pe o „formă de educație non-formală”. Cert este că, până când nu vom avea mașini autonome care să nu accepte mită, șoferii români vor continua să aibă un talent înnăscut pentru a transforma un examen teoretic într-un exercițiu de improvizație teatrală. Iar dacă nu mă credeți, uitați-vă la statistici: 90% dintre români nu știu să paraleleze, dar 100% dintre ei știu să explice de ce nu e vina lor. Asta da, performanță națională.
