La Baziaș, Dunărea a ajuns atât de jos încât primul vapor care a zărit o limbă mai lată de nisip n-a cerut pilot, ci vulcanizare. Apele Române au anunțat debite de circa 1.400 de metri cubi pe secundă, cu posibilitatea de a coborî spre 1.300, mult sub media obișnuită a lui septembrie. Fluviul, altădată cu aer de împărat, pare acum că își numără apa cu paharul gradat.
Pe mal, pescarii nu mai discută despre ce se prinde, ci despre unde mai încape undița fără să zgârie pietrișul. Un căpitan imaginat de noi a coborât de pe punte cu o ruletă, a măsurat distanța până la apă și a cerut patru roți de căruță. Nu ca să plece din țară, ci ca să-și convingă vaporul că tot transport naval se numește, chiar dacă mai scârțâie pe uscat.
Fluviu cu program redus
Românul vede imediat partea practică: dacă Dunărea mai scade puțin, poate că în loc de bac vom avea cursă directă cu bicicleta, iar la frontieră se va cere doar să nu ridici praful. Până una-alta, debitul rămâne o problemă serioasă pentru navigație și pentru ecosistem, iar glumele nu țin loc de apă.
Vaporul pe roți rămâne însă pregătit. Are faruri, ancoră și o singură nelămurire: dacă ajunge la prima groapă, mai trebuie să plătească rovinietă sau taxă de port?
