Consultările cu partidele au fost amânate, iar calendarul a primit din nou rolul principal în politica românească. Joi se împlinesc 135 de zile de la demiterea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură, într-o criză descrisă drept cea mai lungă de până acum. În ritmul acesta, agenda nu mai notează întâlniri: își ia pulsul.
Amânarea are avantajul că nu strică nimănui programul, fiindcă programul oricum se reface înainte să apuce lumea să-l învețe. România a inventat astfel ședința în care toți vin pregătiți, dar decizia preferă să mai stea puțin pe hol, ca musafirul care și-a pus geaca și tot mai povestește un sfert de oră.
O criză cu vechime în muncă
După atâtea zile, criza politică ar putea cere deja adeverință de vechime. Are rutină, are program flexibil și, mai ales, are capacitatea rară de a face ca fiecare termen să pară o repetiție generală pentru termenul următor. Între timp, cetățeanul obișnuit își vede de treabă și verifică doar dacă „în curând” se măsoară în zile sau în anotimpuri.
Există și o disciplină în această așteptare: nimeni nu trebuie să inventeze declarații, nimeni nu trebuie să mute mesele înainte să existe o întâlnire, iar calendarul rămâne singurul obiect care lucrează constant. El nu negociază, nu cere funcții și nu poate fi rugat să revină după pauză.
Când consultările vor avea loc, poate că ceasul va avea în sfârșit o oră precisă. Până atunci, calendarul își mai rupe o filă și se uită lung la România, ca un administrator de bloc care a pus avizul la ușă și știe deja că nimeni nu-l citește până nu e prea târziu.
