Conform AGERPRES, Cătălin Preda a câștigat medalia de aur la Campionatele Europene de natație de la Paris, în proba de sărituri de la platforma de 20 de metri. Era al patrulea după primele două manșe de sâmbătă, apoi a decis să facă exact ce fac toți românii când se complac în mijlocul clasamentului: a sărit peste toți. Cu 411,60 puncte, l-a lăsat în urmă pe Andrea Barnaba (386 puncte) și pe Gary Hunt (382,50 puncte), în timp ce Constantin Popovici s-a mulțumit cu locul șapte, cu 325,40 puncte, probabil salivând la gândul că și el ar fi putut să aibă o șansă dacă nu ar fi întârziat la încălzire din cauza unui croissant franțuzesc.
Rețeta succesului: aer, apă și puțină nebunie
Domnul Preda a demonstrat că săriturile de la mare înălțime nu sunt doar un sport, ci o formă avansată de a-ți testa rudele de la sol. Platforma de 20 de metri are o înălțime care, pentru omul obișnuit, echivalează cu al șaselea etaj al unui bloc comunist, dar fără lift și cu un bazin în loc de trotuar. După primele două manșe, când era al patrulea, probabil că antrenorul i-a spus ceva de genul: „Măi Cătăline, ori sari frumos, ori te arunc eu, că avem nevoie de aur pentru statistica națională”. Și a sărit frumos, cu o precizie de ceas elvețian și o nonșalanță de fotbalist brazilian la datorie.
Punctajul său de 411,60 nu este doar o cifră, ci un semnal clar că fizica poate fi negociată dacă ai suficientă determinare și un costum de baie care nu te dezamăgește. În timp ce italianul Barnaba a strâns 386 puncte, adică exact cât o pizza medie cu tot cu livrare, iar britanicul Hunt a rămas cu 382,50, adică prețul unui bilet la un meci de Premier League, Preda a zburat ca un înger cu crampe la gambă, dar cu zâmbetul pe buze. „Am fost al patrulea, apoi mi-am amintit că am acasă o pisică care mă așteaptă să-i povestesc ce am făcut. Nu puteam să o dezamăgesc”, a declarat un Cătălin Preda fictiv, evident, pentru că nimeni nu are pisici la acest nivel de competiție.
„Când am ajuns la platformă, mi-am zis: dacă tot e apa rece, măcar să fie și aurul cald. Așa că am sărit cu gândul la bunica mea, care mă întreba mereu de ce nu învăț să fac ceva util, cum ar fi gătitul.” – un prieten imaginar al campionului, citat de nicio publicație reală
Ce au văzut concurenții (și ce am văzut noi)
Imaginați-vă scena: Paris, bazinul olimpic, tribune pline de francezi care aplaudă politicos orice mișcare. Preda urcă cele 20 de metri, probabil oprindu-se la fiecare etaj să-și verifice pulsul. În spatele lui, italianul Barnaba își rotea brațele ca o moară de vânt într-un uragan, iar britanicul Hunt își verifica dacă are protecție solară, de parcă ar fi fost la plajă. După ce a aterizat perfect, cu o intrare în apă care a făcut ca stropii să formeze un curcubeu efemer peste bazin, românul a privit tabela. 411,60. Apoi a privit spre tribună, unde un suporter țipa „Hai, Cătălin, că-ți fac o mămăligă!”. Și atunci, pentru prima dată în istoria sportului, aurul a strălucit mai tare decât un cozonac de Paști.
Constantin Popovici, al șaptelea cu 325,40 puncte, a fost probabil victima unei legi nescrise a fizicii: când concurezi cu un român care a decis să câștige, restul lumii devine decor. Un oficial francez a încercat să explice fenomenul, dar a renunțat după ce a văzut că și cronometrul părea să bată în ritmul „Deșteaptă-te, române!”. Nu avem dovezi, dar nici nu ne trebuie.
Concluzii practice pentru acasă
Dacă vreți să învățați din performanța lui Cătălin Preda, iată ce trebuie să rețineți: nu contează de unde pornești, ci cum aterizezi. Al patrulea după două manșe? Nimeni nu-și amintește, pentru că istoria scrie numele primului. Și dacă aveți vreodată ocazia să săriți de la 20 de metri, nu uitați să verificați dacă apa are adâncimea potrivită și dacă medalia de aur e deja rezervată pe numele vostru. Cătălin Preda a demonstrat că România poate produce campioni și în sporturi unde trebuie să-ți asumi riscul de a cădea cu capul înainte, dar și cu grație. La mulți ani, campionule, și să ne spui și nouă cum e să fii mai sus decât toate problemele noastre cotidiene!
